Manastirea Rachitoasa

La sfîrşitul veacului al XVII-lea marele clucer Ianaki a făcut la Răchitoasa o bisericuţă mică durată de lemn de stejar, care se găsea lîngă Mănăstirea Răchitoasa de astăzi.

Biserica Manastirii Rachitoasa

Pe locul unde se afla altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Ea a servit drept biserică a cimitirului sătesc. Mai apoi, în anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki, şi cu soţia sa Theofana, fiica voevodului Mihai Racoviţă, au zidit actuala mănăstire.

Blesteme şi afurisenie pentru cei care distrug mănăstirea.

Istoria acestei mănăstiri, ultima din România care şi-a recăpătat statutul pierdut în urmă cu 140 de ani, se întinde pe durata a patru secole. În testamentul său, scris în româneşte în anul 1704, spătarul Ilie Ianaki scria următoarele: "cine s-ar amesteca a strica a noastră tocmeală şi aşezare ce am făcut, să fie triclet şi proclet afurisit" adică, ne lămureşte el mai departe, "să fie blestemat de Domnul Dumnezeu şi de toţi sfinţii. Amin". Incapabil să administreze mănăstirea, fiul său, Gavriil, a închinat-o, în anul 1729, mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos.

Din nefericire, biserica mănăstirii Răchitoasa a fost dărîmată de cutremurul din 31 mai 1739. A fost renovată, ultima oară, la sfîrşitul secolului XIX.

Aşa după cum informează Melchisedec Ştefănescu, episcop al Romanului, în anul 1882, "mănăstirea aceasta este acum prefăcută în penitenciar pentru oameni fără căpătîi şi vicioşi. Biserica e în bună stare, dar încăperile mănăstirii, unde locuiesc deţinuţii, precum şi personalul administrativ al penitenciarului, sunt vechi, negrijite şi umede şi reclamă urgente îmbunătăţiri pentru ca penitenciarul să nu devină lăcaş de condamnaţi la moarte".

Ce s-a întîmplat? Mănăstirea de la Răchitoasa, una din cele mai mari mănăstiri din Moldova, la vremea ei, a fost secularizată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi transformată în "penitenciar pentru oameni fără căpătîi şi vicioşi". Cu alte cuvinte, a devenit "leprozerie", după cum ne-a informat părintele Eftimie. Ultimul stareţ grec, auzind de legile lui Cuza, a încărcat argintăria şi alte obiecte de valoare ale mănăstirii şi a încercat să le transporte peste Dunăre. A fost însă oprit de guvern, iar obiectele redate mănăstirii. Ce s-a întîmplat cu ele, nu mai ştie nimeni acum.

Cert este că, după aproape 150 de ani, lăcaşul de cult de la Răchitoasa şi-a recăpătat statutul pierdut. Şi vrea să o ia de la capăt.