Manastirea Sfantul Nicolae din Camp

Mănăstirea "Sfîntul Nicolae din camp" - Parincea, a cărei biserică are hramul "Naşterea Maicii Domnului" este situată la 34 kilometri de Bacău.

Construcţia acesteia a început, imediat după 1990. Iniţiativa deschiderii unei noi porţi către cer a aparţinut părintelui Mihail Velea, duhovnicul mănăstirii şi maicii stareţe, monahia Evlampia Corciu, care în anul 1991 au poposit pe aceste ţinuturi, aducînd cu ei întreaga experienţă duhovnicească şi administrativă acumulată în cei 60 de ani de viaţă. Deşi condiţiile materiale iniţiale, specifice oricărui început, nu au fost dintre cele mai favorabile, dragostea de Dumnezeu şi rîvna pentru o viaţă monahală autentică, au făcut să depăşească aceste dificultăţi. Lucrările de construcţie începute, cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Eftimie al Romanului în anul 1998 au fost finalizate în anul 2002, iar pictura în frescă, realizată în intervalul 2002-2004 este opera pictorului Mihai Chiuaru

În ziua de 12 septembrie 2004, în anul serbării a 500 de ani de la trecerea în veţnicie a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt, biserica a fost sfinţită de către Prea Sfinţitul Ioachim Mareş, episcopul Huşilor, şi de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.